Momentul bilanțului

           De vorbă cu Marian Rădulescu,
               președintele „RA-LIBRIS”

Iulian Gavriluță: Domnule Marian Rădulescu, iaca, ați comis-o și anul acesta, organizând încă o ediție a festivalului „PRIN MUZICĂ, LA OBÂRȘII”. De unde această inedită și unică idee de a face acest festival-sezătoare?

Marian Rădulescu: Povestea-i mai lungă, așa că am să sintetizez printr-o întrebare: Avem instituții culturale, cu firmă și bugete consistente, dar activitățile culturale lipsesc cu desăvârșire. În afară de unele manifestări comerciale dedicate berii - Timișoreana, Ursus etc. -, gastronomiei, carnaților de Plescoi, zilelor Buzaului, și care în fapt nu sunt manifestări de folclor autentic buzoian, ce manifestări artistice, chiar și altceva decât folclor, în sensul adevărat, știti?

I.G : Grea întrebare…

M.R: Încă de la înființare am călcat pragul multor școli unde să știți că am descoperit activități culturale deosebite, meritul fiind al cadrelor didactice, și foarte mulți copii talentați. Pe acești copii i-am promovat în spectacolele noastre și chiar i-am îndrumat să-și manifeste mai departe talentul. Printre ei am găsit copii care iubesc folclorul autentic, ba chiar unii copii venind cu piese noi, culese din satele lor. Și atunci m-am gândit să facem un „altfel de festival de muzică tradițională, ca în vatra satului, o sezătoare”…  Prin aceasta vrem să scoatem în evidență și pe acei neobosiți rapsozi, unii cadre didactice cu rădăcini locale, care i-au îndrumat pe acestia dar și că acești copii trec prin sufletul lor aceste piese, creindu-și deja un stil. Aceștia, la alte festivaluri nici nu sunt remarcați, așa că ne-am gândit să-i punem în evidență și i-am invitat pe scenă împreună cu învățăceii lor. Și n-am făcut rău. Cred că i-am stimulat și acest lucru va contribui și mai mult la implicarea lor în transmiterea viitoarei generații a nestematelor folclorului nostru.

I.G.: Și mai interesant este că  ați venit cu încă o idee inedit-, i-ați răsplătit cu câte o medalie.

M.R: Păi nu-i normal? Îi atingem și în „orgoliul artistic”. Omul poate să-și pună acasă, în vitrina, la vedere, medalia și brevetul, astfel că poate să demonstreze și altora că a participat la festivalul nostru și că au fost apreciați. Au și ei mândria și orgoliul lor și de ce să nu li-l satisfacem?

I.G.: Nu va intreb de costuri dar macar spuneți-mi de unde banii necesare, că o astfel de mainfestare în care ați asigurat cazarea, masa și premiile, destul de consistente, la majoritatea concurenților și însoțitorilor costa foarte mult?

M.R.: Nu-s un tip zgârcit, dar cu banii Asociației sunt mai mult decat zgârcit. Pentru ca au fost puțini, doar 34 000 de lei, din care 9 000 au fost premiile, 8 000 medaliile, 4 500 juriul și „gazda” Nicolae Datcu, apoi 4000 cazarea, masa 6200 și alte cheltuieli. Bani veniti de la Primăria Buzău, Ministerul Culturii, și Consiliul Județean. Foarte puțini de la câțiva sponsori.

I.G.: Apropo! Cum ați obținut bani de la Ministerul Culturii că unii se plâng că nu se pot lipi de ei?

M.R.: Prin ineditul și unicitatea ideii da a face „un altfel de festival”. Domnului Ministru Secretar de Stat Vasile Timis i-a plăcut ideea și mi-a susținut proiectul. Ministerul are bani numai că îi dă pe proiecte care acordă o atenţie deosebită proiectelor culturale de anvergură, transversale, integratoare și cât mai originale. Acesta ca și următorul se înscrie în aceste cerințe. Deocamdata suntem trecuți pe lista de Patrimoniu Cultural Național și aceasta ne dă noi speranțe peviitor.

I.G.: Să inteleg că veți mai depune un proriect, mai aveți în vedere o altă activitate?

M.R.: Nu o altă activitate ci o continuare a acesteie. Vreau să ajut  pe niște copii care, deja, au făcut un taraf șsi au un repertoriu să aibă condiții de repetiții și de participare la concursuri și festivaluri. Ca membrii ai FEDERAȚIEI NAȚIONALE DE FOLCLOR – IGF avem mai multă deschidere și suntem permanent informațti despre aceste concursuri și festivaluri interne și internaționale. Deja am primit invitația să participăm, în vara, la festivaluri în Turcia, Elveția și Franța. Vreau sa facem un Ansamblu Folcloric în care neaparat voi avea o formație de dansuri populare, un grup folcloric și vom prelua grupul de fluierași de la Sărulești. Cu aceaștia vom participa la festivalul european de folclor, HERMANFOLK , Istambul 11-16 iulie 2012

I.G.: Aveți proiecte mărețe. De ce nu prea știe lumea de ele?

M.R.: Pentru că mass-media buzoieană are alergie la actul de cultură, cu excepția dumitale și a domnului Gheorghiade de la Focus TV. Am mers pe la toate televiziunile locale și, mai direct sau pe ocolite, m-au refuzat. Nu țineam neapărat să devin vedetă cât doream să scot în evidenta activitatea Asociației și copiii foarte talentați asa cum am făcut la Focus TV, unde am mers cu Bianca Urban și cu o mare iubitoare de romanțe, Lilica Ioniță. Amândouă cu deficienței de vedere și despre care nu prea se știe nimic. Sper că acum o să fiu chemat mai ales că zilele acestea am pregătit un videoclip cu aspecte din festival. Îl oferim gratis, numai că punem mici condiții…

N-am înțeles și nici nu înțeleg de ce foarte multi posibili sponsori ne-au refuzat. Cred că la început a fost neîncrederea, neștiind multe despre noi. Aici avem și noi o parte de vină că nu prea am fost transparenți cu activitatea noastră. Sper că în viitor să avem mai multe uși deschise și să beneficiem de sponsorizări care să ne poată ajuta în dezvoltarea activităților noastre.

Haideți să încheiem aici, nu înainte de a aduce unele mulțumiri unor persoane, iubitoare de cultură, care au sprijinit activitatea noastră. În primul rând aducem mulțumirile noastre domnului primar Constantin Boșcodeală, domnului Secretar de Stat din MCPN Vasile Timiș și domnului președinte Victor Mocanu. N-am uitat de membrii voluntari ai asociației, Marcela Bratosin, Melania Dragostin, Liviu Stanciu, sau doamnelor Flori Neagu, Ioana Robu, Vio Calmâc, Olimpia Urs fără de care proiectul n-ar fi avut  finalitate.


(un interviu de IULIAN GAVRILUȚĂ) 

„PRIN MUZICĂ, LA OBÂRȘII”

Un articol de GEORGE LIXANDRU

La Buzău, un sfârșit de toamnă, cu un peisaj piestriț și rece. Oameni fumurii, ca și speranțele de altfel, frunze purtate de vânt, burniță, lapoviță… și, brusc, o scânteie de lumină. Nu, nu luminița de la capătul tunelului, ci cea de la „RA – LIBRIS”.

O asociație literară din ce în ce mai ambițioasă, cu oameni care știu ce vor și ce fac. Astfel, în perioada 13 - 14 noiembrie 2010, acești oameni , ajutați și de Primăria (prin primarul Constantin Boșcodeală) și Consiliul municipal Buzău și Ministerul Culturii, prin bună-voința ministrului secretar de stat Vasile Timiș, au organizat, pe scena Teatrului „George Ciprian”, un alt fel de festival de muzică tradițională, vorba organizatorilor, „Prin muzică, la obârșii”.

Mă așteptam ca publicul unui astfel (altfel) de festival să fie unul trecut de prima tinerețe și, nu știu de ce, unul cucernic. Dar audiența era formată din oameni de toate vârstele și din toate categoriile sociale. Începând cu oamenii de cultură prezenți acolo, până la Adelina Matei, studenta de 23 de ani din Nehoiu, care a „fugit” efectiv de acasă, așteptând finalul pentru un autograf de la Grigore Leșe.

„Îmi place de el (n.n. – de Leșe) pentru că zice și cântă cu foc despre oameni și despre români. E spiritul românului care ne trebuie astăzi, pentru că noi am uitat ce este frumos, nu mai știm nici ce e binele din cauza grijilor. Românii nu trebuie să uite niciodată cine sunt.”

Un altfel de festival 

Cred că, înainte de a vorbi despre puterea muzicii de a schimba lumea, trebuie lămurite alte două lucruri: ce înseamnă “schimbarea lumii” și în ce constă puterea “reală” a muzicii. Dacă ne vom fi lămurit în privința acestor două probleme, vom putea spune ceva cu sens și despre “temă”. Sau – lucru încă și mai bun - nici nu va mai fi cazul să vorbim. Lumea este o ordine sub lumină, un cosmos; lumea omului - cea pe care trebuie, de fapt, s-o avem în vedere - este ordinea luminată a umanului, cosmosul ordonat și luminat în centrul căruia - ca element structural, nu spațial - se află omul. Nu știu, însă, dacă putem vorbi despre om pur și simplu, făcând totală abstracție de orice relație a sa cu altul. De fapt, întreaga istorie a “lumii umane” ne învață că omul este om, sau, pur și simplu, este ceva, numai ca relație: cu sine, cu lucrurile, cu divinul. Dacă acceptăm aceasta, atunci e limpede că schimbarea lumii înseamnă schimbarea relației dintre om și om, a celei dintre om și lucruri și a celei dintre om și divin. Desigur, este vorba aici de survenirea unui “eveniment” prin care umanul își arată altă față, așa încât ceea ce este el ca sine însuși, adică prin cele trei raporturi, se modifică profund (are loc o “transmutare”). Când una dintre cele trei relații este transmutată, și celelalte se schimbă; în final, omul însuși este altfel. Trebuie să recurgem acum la memoria istorică. De ce? Pentru că omul își ține socoteala vieții individuale și a celei grupale în memoria sa. Ce se întâmplă în viața unui om, nu este obiectul discursului de față; ne interesează ce se întâmplă în viața grupală, adică în istorie. (Uneori, e drept, ceea ce se întâmplă unui om poate primi extensia istoriei.) Recurgem la memoria istorică cu scopul de a descoperi un temei pentru ideea posibilității schimbării înlăuntrul modului omenesc de a fi. Temeiul nu trebuie să fie un gând, eventual o prejudecată onorabilă, ci un fapt (un “eveniment”) care să dea seama de întregul rost uman, de însăși rațiunea de a fi a omului. Relația cu divinul a fost transmutată de două ori: Căderea și Calvarul (cu vorbele Fericitului Augustin) constituie evenimentele acestei transmutări (fără a fi vorba de o limitare a acestor două evenimente la creștinism; ele pot fi numite altfel în alte contexte spirituale, pot chiar să fie proiectate în viitor, fără să fie vorba despre o denaturare a lor). Prin cel dintâi eveniment, omul a încălcat o poruncă, încercând să cunoască ceea ce nu i-a fost dat să știe; în cel de-al doilea, omului i s-a oferit șansa de a se mântui prin credință. Nu ne interesează aici rostul diluat, extins, al acestor două evenimente. Dar ce a făcut omul cu sine, în mod direct? Sau ce a făcut cu sine, trăind evenimentele din relațiile sale cu lucrurile și cu divinul? Până acum, nimic! Problema este dacă chiar poate face ceva. Fiecare om cu sine, da! Dovezile sunt la îndemâna oricui: poate fi luată în seamă însăși viața personală. Există chiar șansa ca fiecare să sufere transmutarea relațiilor omului cu divinul și cu lucrurile, devenind, cum spune filosoful danez Kierkegaard, “contemporan” cu evenimentele, în așa fel încât el să fie Omul. Dar omul ca atare, cel “generic”, a făcut ceva cu sine, în mod direct? Cum spuneam, nu cred că a făcut ceva. E drept, a ajuns de câteva ori până în preajma sa, dar a ratat evenimentul cu putere de Eveniment transmutare a chipului său. Poate că, deocamdată, i-au fost de-ajuns cele patru evenimente din relațiile sale cu divinul și cu lucrurile.

Puterea muzicii. Neîndoielnic, muzicienii și folcloriștii acceptă ideea despre o anume putere a muzicii; e firesc, deoarece ei sunt ceea ce sunt datorită acesteia. 

Ca și în cazul evenimentelor transmutante survenite istoric în relațiile omului cu divinul și cu lucrurile, vorbim și în cazul muzicii despre puterea acesteia de a schimba viața unui om sau de a-i schimba unui om cursul viețuirii. Poate pentru că și noi, cei ce schimbăm acum câteva gânduri, suntem în posibilitatea de a face aceasta datorită unor cuvinte scrise. Dar are muzica o putere care să transmute omul în alt chip? (E vorba despre omul ca atare, omul-generic, cum l-am numit, impropriu, mai sus.)

Muzica nu este numai instrument de subzistență, de supraviețuire, de suportare a vieții rătăcită de propriile-i coordonate, ci muzica ne dă însăși măsura umanității pe care o închidem în individualitatea noastră. Iar pe lângă rostul “individual” (la nivelul individului) al muzicii, aceasta mai are unul, cu totul semnificativ pentru însăși condiția umană: muzica amintește evenimentul. Ea este un suport al memoriei celor petrecute în mod esențial pentru om. Tocmai de aceea, puterea muzicii trebuie gândită numai în legătură cu puterea unui om de a retrăi un eveniment. De aici și rostul muzicii-subiect extins până la rațiunile modului uman de a fi în propriul chip prin eveniment. Tot de aici, poate, și evaluarea ierarhică a muzicii în funcție de puterea ei de a da seama de un eveniment. Iată de ce îmi place muzica: aparent, pentru că unii dintre noi trebuie să asculte ori să cânte pentru a se simți mai oameni, în fapt, pentru că unii dintre noi simt, alături de presiunea interioară a evenimentului, puterea de a cânta despre el. În felul acesta se luminează o parte a ordinii în care acel om se află, se luminează locul său sub soare cu o lumină venită de la evenimentul ce a intrat în cântare.

În final, o mărturisire. De curând, locul meu în această ordine sub lumină mi-a devenit, pentru o clipă, vizibil datorită unei festival “mic”: Festivalul de muzică folclorică tradițională „Prin muzică, la obârșii”, ținut la sfârșitul acestei toamne la Buzău, unde totodată amfitrioni și „servitori” ai muzicii au fost Grigore Leșe și Marian Rădulescu.